luni, 17 mai 2010

Botezul

Tot discând cu unii şi cu alţii, mi-am dat seama că noi nu avem un nume. Sau avem, dar e atât de sec : Teatru Forum Târgovişte. Şi atunci, m-am gândit... de ce să nu îl botezăm cumva? Ceva gen : Ţestoasele vesele (Alexandra ştie!!).

Ok, deci, ca să fiu scurtă şi să nu mă apuc aici să scriu romane despre necesitatea individualizării noastre prin alegerea unui nume, gândiţi-vă la cum să ne numim grulul de TF! Pentru acest lucru, mă bazez şi sau în special pe fondatorii/veteranii grupului : Denisa, Alexandra şi Diana.

Hugs!

Iulia.

duminică, 9 mai 2010

O nouă solicitare

Săptămâna aceasta suntem rugaţi să creăm şi să jucăm o piesă pe care să o prezentăm miercuri la deliberarea (DID) care va avea loc în liceu. Tema propusă este legată de minorităţile din Romania. Nu ştiu exact în ce formă şi cum ar trebui să decurgă acţiunea (clarificăm mâine) , însă sunt sigură ca ne vom descurca şi de data asta!

Vor participa: Iulix, Cătă, Radu, Iustin, Mitzu şi Timeea

Deci, luni la ora 13:00 în forumla pe care am anunţat-o!!

sâmbătă, 1 mai 2010

Întâlnire miercuri

Dragilor, în urma unor discuţii cu câţiva dintre voi, am decis să ne întâlnim miercuri, la ora 13:00 să... ne jucăm şi să mai discutăm. Spre marea mea bucurie şi uimire am mai avut câteva cereri din partea unor colegi mai mici. Momentam, să ne onorăm datoria cu doamna directoare şi apoi ne gândim la o altă piesă, mai amplă, în care să jucăm toţi, ma gândeam într-un cadru mai deschis, cu mai multă lume. Dar despre asta vom discuta altă dată.
Deci, miercuri la ora 13:00 cu Iustin şi 2 colege d-ale lui (IX F), Tedi(X A), Tania(XE) şi... cam atât, cred.

Iulia.